GALERIE FOTO. „Eu cu cine votez?”. Protest inedit în București

Publicat: 05/12/2012, 15:51
Actualizat: 02/09/2019, 18:23

Cu șase zile înainte de alegerile parlamentare, cetățeanul turmentat al lui Caragiale arată din nou cu degetul spre clasa politică românească.

Mihai Tociu a amplasat pe fațada blocului în care locuiește, în cartierul Militari, din Capitală, o inscripție realizată din leduri.

„Eu cu cine votez?”, este inscripția prin care bucureșteanul încearcă să atragă atenția asupra lipsei de opțiuni a electoratului român care va merge la vot duminică, pe 9 decembrie.

Foto: Octav Ganea/ Mediafax

„L-am pus la balcon pentru că a e vizibil, nu sunt obturat de blocul din față. Am vrut să-i ridiculizez pe cei care se joacă. (…) Nu vreau să mă exprim politic. Mesajul nu le este adresat politicienilor, ci oamenilor obișnuiți, pentru că de la ei vine speranța. Nu de la politicieni. Până nu vom avea o clasă politică formată din oameni sinceri, buni profesioniști în domeniul lor, care să aibă o viziune proprie, nu vom avea o schimbare. E o formă de protest și față de politicieni, cu toate că lor nu le reproșez ceva anume. Ei au făcut ce și-au propus de la început: să se organizeze în găști, să sindicalizeze pentru a obține profit cât mai mare. Toți cei pe care i-am auzit incriminați n-au fost pedepsiți”, a declarat pentru MEDIAFAX bucureșteanul Mihai Tociu.

Foto: Octav Ganea/ Mediafax

El a spus că va merge la vot, dar și-l va anula, pentru că niciunul dintre candidați nu îl reprezintă. Tociu afirmă că și în anii precedenți a fost la vot dar de cele mai multe ori și-a anulat votul pentru că niciodată nu a avut noroc să aibă un candidat care să considere că îl reprezintă sau că ar putea fi benefic.

Foto: Octav Ganea/ Mediafax

Mihai Tociu susține că până acum nu s-a plâns niciun vecin, unii chiar l-au felicitat pentru inițiativa sa.

„Din punct de vedere cetățenesc, consider că am dreptul să afișez un mesaj susținut de un număr mare de cetățeni. În preajma Crăciunului pot să spun că e o decorație care a luat o formă puțin neobișnuită. În mod evident, cineva de la Primărie n-ar fi supărat de spațiul pe care îl folosesc, ci de mesajul pe care îl transmit”, a răspuns el, întrebat despre o eventuală autorizație de la Primărie.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...